Astăzi, judecătorul Cameron McGowan Currie a respins rechizitoriile lui James Comey și Letitia James pe motiv că Lindsey Halligan nu a fost numită corespunzător ca procuror federal. S-a înșelat, destul de clar, și aproape sigur va fi inversată.

Iată legea relevantă. Prevederea care autorizează procurorul general Bondi să o numească pe Lindsey Halligan pentru un mandat de 120 de zile ca procuror interimar al SUA este subsecțiunea (a). Acordarea autorității este largă; dacă "districtul în care funcția de procuror al Statelor Unite este vacantă", Bondi poate face o numire, cu singura excepție specificată fiind alineatul (b). Această subsecțiune îi interzice lui Bondi să numească pe cineva care a fost respins de Senat. Comey a argumentat, iar judecătorul Currie a fost de acord (amândoi greșit) că alineatul (d) anulează această situație, spunând că "dacă o numire expiră... tribunalul districtual... poate numi un procuror al Statelor Unite care să servească până la ocuparea vacanței." Aceasta este o autoritate *concurentă*. Dacă ar fi fost o autoritate *exclusivă* (adică Bondi nu avea dreptul de a face numiri consecutive), ar fi fost menționată ca o excepție de la autoritatea ei în alineatul (a).

Judecătorul Currie ar fi trebuit să fie conștient de toate aceste aspecte. Aceasta provine din introducerea răspunsului DOJ la cererea de respingere a lui Comey. Într-o singură pagină se explică de ce Halligan a fost clar numit corect și de ce Comey ar fi trebuit să-și piardă moțiunea.

Dar judecătorul a luat o direcție complet diferită – hotărând că legea îl favoriza fără echivoc pe Comey. Cum a făcut asta? Prin adăugarea efectivă a cuvintelor în lege. Observați mișcarea interpretativă nesubtilă din ultima propoziție – încadrarea autorității concurente acordate la alineatul (d) ca o autoritate exclusivă.

DOJ, din nou, a explicat de ce judecătorul Currie ar fi trebuit să fie mai precaut. Orice interpretare a legii care ar acorda Curții Districtuale autoritatea exclusivă de a numi un procuror federal se lovește direct de separarea puterilor. Funcția de procuror aparține ramurii executive. Această opinie va fi inversată. Curtea Supremă a indicat într-o serie de cazuri în ultimul an că executivul unitar nu este o "teorie" – este Constituția, iar interpretările legilor care pretind să confiște autoritatea executivă și să o acorde unor actori necontrolați de președinte nu trec de proba constituțională. ARIPIOARĂ